Țară.
Așa, ca să petrecem împreună,
în cinstea dumneavoastră, boieri mari,
am tras în țepi cinci tururi de șalvari
și-un pașă cu turbanul cât o lună.
Aici, scâncește încă un vlădică
proptit într-o prăjină de arțar.
Alături, se holbează un tâlhar,
că vârful țepii i-a ieșit prin chică.
Ciorchinii grași de hoți și pierde-vară
îi sprijin, să nu cadă, în araci,
și-n lungi frigări cioplite din copaci
înfig curvari și vânzători de țară.
Să-nceapă cina! Toarnă-mi în bardacă,
tu, Doamnă, vinul ochilor tăi clari,
să beau pentru jupânii puși în pari
și pentru fierul care zburdă-n teacă.
Sensul versurilor
Piesa este o celebrare macabră a justiției lui Țepeș, unde trădătorii și hoții sunt trași în țeapă. Este un act de patriotism sângeros și o demonstrație de putere.