Secat
Vin metropolele mereu fumegânde,
femeile noastre nasc prunci pentru foamea avioanelor flămânde şi setea-nchisorilor adânci.
Arhangheli căzuţi de mult nu mai speră
întoarceri în raiuri de fum. Creştem cântece de retortă şi seră şi flori de ciment şi bitum.
Ne-au băut inima elevatoarele,
ne-au supt-o amperii si volţii. Viaţa ne-o smulgem cu ghearele, Cerul – cu colţii.
Razele noastre miros a sânge
şi pâinea noastră a măcel.
Din orice stea, câte-un vârf de oţel
ca o baionetă ne-mpunge.
Vorba e o grenadă,
orice privire – fulmicoton. Pândim pe Iisus la colţuri de stradă şi-l frângem pe scări de beton.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume urbană distopică, în care umanitatea este secătuită de tehnologie și violență. Oamenii sunt reduși la simple instrumente, iar speranța este înlocuită de un cinism brutal.