Din luptele și-nfrângerile noastre
așternem trepte noilor destine,
o scară de mărgean peste dezastre,
să urce pașii lumii care vine.
Din fiecare rană care doare,
din orice suferință mai adâncă,
armuri am pus pe piepturi viitoare
și spade-am pus în mâini ce nu sunt încă.
Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alții au s-o lase
pe alte frunți ce cresc din fruntea noastră.
Și-atunci în noaptea zgurei și a zloatei
închidem luptă, lacrimă și rană,
din dăruirea noastră subterană
ne-om face pâine pentru foamea gloatei.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre sacrificiile generațiilor trecute, care au pavat drumul pentru un viitor mai bun. Prin suferință și dăruire, ei lasă o moștenire de speranță și forță pentru cei care vor veni.