Vă privesc prinse zdravăn de glezne cu nituri,
Fac pas, vă aud zornăind fierăria,
Crâncen mă simt priponit de garnituri,
Așa m-a legat de ea veșnicia.
Mă culc, mă ridic, sun din carne, din oase,
Pâinea mea sună, apă mea sună, somnul meu sună,
Parcă întreg sunt făcut din fier și furtună
Pe nicovală și sub baroase.
Ca lupii mă rupeți, ca iadul mă frigeți,
În țipătul vostru satana mă strigă..
În rărunchi, în plămâni, cătușa mi-o-nfigeți,
Până și-n inimă am o verigă..
Lanțuri, vă pipăi cu ură zăngătul groaznic..
Mă-ascund, mă îngrop, nu scap de teribilul sunet..
Și totuși, v-am mai purtat altădată fierul năpraznic,
sunetul vostru în trup mi-a rămas ca un tunet.
Lanțuri, lanțuri, îmi amintesc de voi foarte bine.
Departe, departe, în plumbul topit al amiezii
Tot voi m-ați legat de grozave ardezii,
Vulturi de foc să rupă așchii din mine..
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de captivitate și suferință a unui individ legat de lanțuri, atât fizic, cât și metaforic. El își amintește de alte momente din trecut când a fost supus la chinuri similare, sugerând un ciclu continuu de suferință și disperare.