Radu Gyr – Lădița cu Jucării

Târgul arde. Fum vâscos și zgură
le simțim ca un nisip în gură.
Alergăm curbați pe baionete,
țopăie pe streșini flăcări bete.
Azvârlim grenade. Târgul arde.
Vinele plesnesc ca niște coarde,
sângele e un ciocan și bate,
bate lung în tâmplele-asudate.
O ‘rafală’ îl aude și-i răspunde
cu ciocănele-i de cremene, rotunde
Târgul arde. Năvălim în moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele aleargă prin băltoace,
își smulg părul, se-nvârtesc buimace
Și-și aruncă-n iadul dimineții
geamurile, ușile, pereții
Izbucnim, urlând, într-o ruină,
cu priviri haine de jivină,
cu frunți tulburi, cu grenada-n mâna
Zăngănind, cad cioburi în țărână.
Ne împiedicăm, năuci, în tindă,
de-un schelet de jilț sau de oglindă.
Tropăim, murdari, cu ținte grele,
peste zdrențe negre de perdele.
Grei, bocancii calcă pe portrete:
peste-obrajii triști ai unei fete,
peste-un gând înseninat pe-o frunte,
peste zâmbetul unei bunici cărunte.
Printre dinți scuipăm moloz și zgură.
Ochii-ncremenesc într-o spărtură:
pe un fund de ladă sub cenușă,
un căluț de lemn și o păpușă
dorm adânc, ca într-o amintire,
vise de funingine subțire.
Un căluț olog, fără de roate,
șchiop, beteag și rupt pe jumătate,
și-o păpușă care doarme-ntruna
Somn de Porțelan și păr ca luna
Împietrim sub bârnele schiloade:
– Uite o păpușă, camarade,
uite un căluț uitat în ladă, –
parc-ar fi păpușă de zăpadă
și căluțul șchiop, purtat de sfoară
prin albaștrii ani de-odinioară
Târgul arde. O ‘rafală’ toacă.
Flăcările joacă, joacă, joacă.
Un căluț de lemn și o păpușă
sub măcel, sub moarte, sub cenușă
Ochii au rămas pe fundul lăzii.
Cresc împușcături de-a lungul străzii,
ca un vaiet, altă grindă cade
– Uite o păpușă, camarade.
Freudenthal, Septembrie 1941