Dormi, copilul mamii, nani, nani,
a plecat și ultimul lăstun.
Ruginiră plopii și tufanii
și din temnița ce-i surpă anii
nu s-a mai întors tăticul bun.
Dormi, copilul mamii, toamna plânge
dezgolindu-și umărul rănit.
Cade frunza, cade și se frânge,
orice frunză-i lacrimă de sânge
și tăticul nu a mai venit.
Nani, nani, mâini de crin plăpânde,
la fereastră păsări plâng și ploi.
Lupii beznelor rânjesc la pândă,
țara-i toată temnițe flămânde
și tăticul e dus de lângă noi.
Nani, nani, tata nu mai vine,
măica stă cu sufletul răpus.
Cine să-ți mai spuie basmul, cine
să-ți sărute pleoapele senine?
Măica plânge și tăticul e dus.
L-au zvârlit în temnița dușmanii
pentru sfânta-i lege din străbuni.
Or să-i ningă peste tâmple anii,
să crești mare, puiul mamii, nani,
neamul și părinții să-ți răzbuni.
Sensul versurilor
Un cântec de leagăn trist despre un tată arestat pentru credințele sale, lăsând copilul și mama în suferință. Cântecul exprimă durerea pierderii și speranța răzbunării.
