Calfă la diavol, ucenic la tâlhari
de-aş fi fost, în zănoagele crunte,
încă n-aş trece cu răni aşa mari,
cu semn de osândă pe frunte.
Gloata cu ură în juru-mi se strânge,
Mă biciuie şuierături:
-De unde vii, spune, mânjit de sânge,
din ce turbate păduri?.
Hai, ticălosule, spune: poate
argat ai fost la strigoi?
Poate-ai ucis la răspântii spurcate?
Eşti plin de sânge şi de noroi.
Alţii-mi văd rana care zvâcneşte,
pipăie pieptul meu ars de fier.
-De unde vii? Cine ţi-a rupt carnea-n cleşte?
În ce drăcesc atelier?.
Trec printre ei, înalt şi străin,
îmi curg boabe roşii pe faţă.
-De nicăieri eu nu vin.
Vin numai din viaţă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj acuzat și judecat de o gloată, care suferă fizic și emoțional. În ciuda acuzațiilor, personajul afirmă că vine doar din viață, sugerând că experiențele sale, oricât de dureroase, sunt parte integrantă a existenței.