Atât de gol e șipetul în care
Credeam c-am adunat eșarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Să vă-nvesmânt bogat, pe fiecare.
De unde să mai sfâșii valuri, oare,
Când tremură doar zdrențele târzii,
Însângerate, negre, vineții,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare?.
Dar iată, fluturând batista moale
Ea o zvârli în șipet și pe fund,
Oglinda unui râu părea pe prund.
Cu ceru-n ochii ei. O, gânduri goale!
Atât de plin e șipetul acum,
Că pot să-mbrac tot ce-ntâlnesc în drum
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de gol interior și dezamăgirea, dar și posibilitatea de a găsi speranță și plenitudine în locuri neașteptate. Metafora șipetului reprezintă sufletul, care inițial pare gol, dar se umple cu experiențe și emoții noi.