Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Acum când sfertul lunii stins apune
Și snopii amintirii prind să-i leg.
Alături mi te pleci secerătoare,
Să legi cu mine fiecare snop,
Privirea ta albastră-n fund de zare
Blândă-nsoțește-al anilor galop.
Acel cu care-mparți și alb și negru
Și mierea vieții și pelinu-amar,
Când va sosi la porți radvanul negru,
Vrea inima să-ți lase-n palme dar:
Să ardă cu a dragostei văpaie,
Ca-n golu-ntunecării care-l las,
Să lumineze candela-n odaie
Și pâlpâitul ei să prindă glas;
Să spună cu a flăcărilor limbă
Tot ce cu graiul vieții nu ți-a spus,
În ceasul când păunul nopții plimbă
Atâția ochi ce te privesc de sus.
În părul tău de aur și mătase
Va scânteia adesea ochiul meu;
Ca norii când voi trece peste case,
Tu umbra vei simți, știind că-s eu.
De te-oi lăsa la jumătate cale,
Întreaga fire va simți c-am mers
Strânși mână-n mână peste-a vieții vale
Și c-am suit pe munții mei de vers.
Și că ești tu în fiecare cântec
Și că în timp te duc cu-al lor destin,
Precum își poartă mama pruncu-n pântec,
Deopotrivă-n dragoste și chin.
Nu las în urma mea moneda bună,
Pe dunga și pe latura tocit,
Dar să nu-ngădui nimănui să spună
Că lângă mine prețul mi n-a sporit.
Eu nu știu când suna-va ceasul negru,
Cu ultima bătaie-ncet și rar,
Când va sosi la porți radvanul negru
Și-o să descalec roșu armăsar.
El va porni în slăvi bătând aripa,
Purtând în șa un alt stihuitor,
Când tu sub sânul stâng simți-vei clipa
Că-ncep supus vecia s-o măsor.
Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Oricate vieți prilejul mi l-ar pune,
Numai pe tine-aș ști să te aleg.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste profundă adresată soției, exprimând legătura lor indisolubilă și promisiunea de a o purta cu el chiar și dincolo de moarte. Vorbitorul își exprimă dorința ca dragostea lor să continue să lumineze viața ei chiar și după ce el nu va mai fi.