Strofa 1 – Nick.
Un amalgam impresionant de trăiri și sentimente,
o piesă ieftină de teatru, iar noi simple marionete.
Plină de clipe mai mult sau mai puțin fericite,
viața apare mai greu și dispare-n câteva clipe.
Se spune că-i un cadou primit de la Cel de Sus,
dar până acum câte am văzut, asta mă face confuz.
Îmi doresc să găsesc ceva în care să cred
și mă-ntreb – what is life? –
Ceva ce toată lumea spune că este mult prea scurtă,
un obstacol pe care toată lumea îl înfruntă.
O căutare continuă a tot ce aduce fericirea,
deci cea mai mare căutare ar fi nemurirea.
Îmi doresc multora să le alin suferința,
să fac în așa fel încât să le redau credința.
Viața e plină de momente în care dispare speranța,
dar odată cu moartea speranței moare însăși viața.
Strofa 2 – Drey.
Te plângi în fiecare zi, nu e bine, asta știi,
cei care au dus-o rău, acu-s la casa de copii.
În viață avem momente cu toate greu de depășit,
persoane care au murit, pe care le-am iubit.
În fiecare zi te gândești la ziua de mâine,
oare cineva dispare sau cineva apare cu bine?
Peste toate astea cu bine să trec încerc,
dar mereu mă-ntreb – what is life? –
Vreau să fiu întotdeauna lângă tovarășii mei,
acolo unde nu e prietenie doar cu leii grei.
Îmi pare rău pentru cei care nu au reușit,
care cu bani și mofturi toată viața au trăit,
care droguri ca pe o simplă țigară bagau,
care credeau că dacă fură pe loc se îmbogățeau.
Mulți oameni care au vândut tot ce mai aveau,
apoi a doua zi din urmă cu greu o mai prindeau.
Sensul versurilor
Piesa explorează sensul vieții prin prisma experiențelor personale și a dificultăților întâmpinate. Artista reflectă asupra suferinței, speranței și căutării fericirii, punând întrebări existențiale despre scopul vieții și credință.