Un zâmbet de bucurie
ilumina cerul
când tu mi-ai îmbrăcat sufletul în zdrențe
și l-ai trimis să cerșească de-a lungul drumurilor.
El a mers din poartă în poartă, și adesea,
atunci când blidul era aproape plin, el mi-a fost furat.
La sfârșitul unei zile de oboseală, sufletul
veni la poarta palatului tău, ridicându-și sărmanul blid;
tu ai venit atunci, l-ai luat în mâini,
și l-ai făcut să se așeze alături de splendoarea ta.
Sensul versurilor
Piesa descrie un suflet rănit și umilit de o persoană dragă, trimis să cerșească afecțiune. Ironia este că, după ce sufletul este readus lângă persoana iubită, este așezat alături de splendoarea acesteia, sugerând o acceptare umilitoare.