Rabindranath Tagore – Sunt Dornic

Sunt dornic să îți spun cuvintele cele mai adânci pe
care doresc să ți le spun.
Nu îndrăznesc – mi-e teamă de râsul tău.
Iată de ce-mi râd de mine și fac să izbucnească taina
mea în mii de glume.
Nesocotesc chinul meu de teama de a nu mi-l nesocoti
tu.
Sunt dornic să îți spun cuvintele cele mai simțite –
pe care doresc să ți le spun
Nu îndrăznesc – mi-e teamă că nu le vei crede.
Iată de ce le prefac în minciuni și-ți spun prin ele
ceea ce nu gândesc.
Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit ca nu
cumva s-o iei tu, drept nechibzuință.
Sunt dornic să-ți aleg cuvintele cele mai prețioase –
pe care doresc să ți le spun.
Nu îndrăznesc – mi-e teamă că nu la fel îmi vei
răspunde.
Iată de ce sunt plin de mândrie de asta putere a mea.
Te chinuiesc de teama că nu vei cunoaște niciodată
chinul.
Sunt dornic să mă așez – plin de tăcere – lângă tine.
Nu îndrăznesc – de teamă că buzele îmi vor trăda
inima.
Iată de ce vorbesc mult și fără de șir ascunzând taina
inimii mele în asta vorbărie.
Chinui suferința mea – ca nu cumva să mi-o chinui tu.
Sunt dornic să mă depărtez de tine.
Nu îndrăznesc – mi-e teamă că vei întrezări lipsa-mi
de curaj.
Și iată de ce vin spre tine cu fruntea sus și cu un
aer nepăsător
Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi ațâță durerea
în fiecare clipă.