Se pare că te-am iubit sub multe forme și în nenumărate feluri.
Viață după viață, veac după veac, la nesfârșit.
Inima mea vrăjită a făurit de fiecare dată acel colier al cântecelor
Pe care ți l-am dăruit ca să-l porți la gât în toate formele tale,
Viață după viață, veac după veac, pentru totdeauna.
De câte ori aud poveștile vechi de iubire simt o durere cumplită
Căci noi doi am fost împreună, însă am fost și despărțiți.
Continui să privesc în trecutul tău și în cele din urmă apari
Îmbrăcată în lumina stelei polare ce străpunge negura timpului:
Devii astfel o imagine a lucrurilor de care ne vom aminti mereu.
Tu și cu mine am plutit pe acel șuvoi care aduce din izvor,
Din inima timpului, iubirea pe care o simțim unul pentru altul.
Am jucat de-a lungul timpului rolul a milioane de îndrăgostiți,
Am simțit plăcerea de a ne cunoaște și durerea de a ne despărți –
Aceeași iubire veche în forme cu totul noi, la nesfârșit.
Astăzi iubirea e la picioarele tale, cu tine a ajuns la final
Este iubirea tuturor bărbaților care au fost și vor fi:
Bucurie universală, tristețe universală, viață universală.
Amintirile fiecărei iubiri se amestecă cu iubirea noastră
Și cu versurile poeților care au cântat iubirea dintotdeauna.
Sensul versurilor
Cântecul explorează ideea unei iubiri care transcende timpul și spațiul, manifestându-se în nenumărate vieți și forme. Vorbește despre o legătură profundă și predestinată între două suflete, marcate de bucurie și durere, dar unite de o iubire eternă.