61.
Doamne, e încă un copil!
Ea aleargă prin palatul tău și se joacă
și încearcă să facă și din tine o jucărie.
Nu-i pasă dacă părul ei se despletește
și dacă târăște haina în țărână.
Ea ațipește, când vorbești cu ea și nu răspunde –
și floarea ce-i dai dimineața
alunecă în țărână din mâna ei.
Când izbucnește furtună și întunericul stăpânește cerul,
ea nu poate dormi.
Păpușile zac împrăștiate pe jos,
iar ea te prinde cuprinsă de spaimă.
Se teme să nu uite ceva din slujba ta.
Tu însă privești zâmbind la jocul ei.
O cunoști.
Copilul, ce șade în țărână, e mireasa ce ți-ai ales;
jocul ei se va potoli și se va adânci în iubire.
Sensul versurilor
Piesa descrie relația dintre un copil și divinitate, evidențiind inocența, vulnerabilitatea și teama copilului. Copilul este văzut ca o mireasă aleasă, iar jocul său se va transforma în iubire profundă.