Se aude în depărtare un tren albastru șuierând
Și îl ascult cu mirare
Mă gândesc la tine râzând
Și dor de tine îmi vine
Nu mai pierd o clipă măcar
Alerg printre șine și prin din urma un marfar.
Și ploaia asta mă face să vreau să te sărut
Și ploaia asta nu mă lasă să te uit
Și ploaia asta mă face să vreau să te sărut
Și ploaia asta nu mă lasă să te uit.
Dar aflu din vecini
Că tocmai aseară te-ai mutat
Și n-ai lăsat vreo adresă
La ușa ta din nou să bat
Și ploaia asta nebună
Mă-ndeamnă iar spre un marfar
Să încerc să îți dau iar de urmă
Deși mi se pare că e în zadar.
Și ploaia asta mă face să vreau să te sărut
Și ploaia asta nu mă lasă să te uit
Și ploaia asta mă face să vreau să te sărut
Și ploaia asta nu mă lasă să te uit.
Și ploaia asta..
Și ploaia asta..
Și ploaia asta..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dor și regret al naratorului după ce persoana iubită s-a mutat. Ploaia amplifică aceste emoții, iar încercarea de a o găsi devine o cursă disperată și aparent fără speranță.