Ard lumini ca sorii tineri
prin iernatic Tusculum.
Amintirile de Vineri
mă învolbură pe drum.
Palma se făcuse cupă
jar – viaţă cuprinzând.
Mă trezesc acum şi după
arderea de-atunci spunând:
Refren : Alba, tu, zăpadă lină,
cine ţi-a dat inima
să-mi fii viscol de lumină,
albă tu, fierbinte nea.
Şi declinuri – triste vinuri –
le dau albelor uitări.
Amintirile de inuri
cântă-n mine şi sub zări.
Pier lumini şi piere laur,
cade frunte, cade drum.
Amintirile de aur –
numai ele ard sub scrum
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri puternice dintr-o iubire trecută, folosind imagini ale iernii și ale luminii pentru a exprima atât căldura amintirilor, cât și melancolia pierderii. Locul, Tusculum, devine un simbol al acestor amintiri intense și al trecerii timpului.