Prap – Înc-o Revoluție

M-am gândit să fac o lume mai bună
Pentru băieții care mai au de trăit o singură lună
Pentru cei care sunt închiși și nu-nțeleg de ce
Ei plătesc pentru toate faptele
Faptele care le-au băgat pe gât
Iar pe cei corupți o să îi f*t în gât
Pentru că ei sunt cei care fumează havane
Și stau toată ziua la soare

Ma doare fix în p**ă de ce vei spune acum
Poți să mă critici sau să mă iei drept nebun
Dar un singur lucru îți spun de pe acum
Încerc să fac un lucru cât mai bun
Pentru mine mai ales și pentru cei ca mine
Să uite de rău și să o ducă cât mai bine
Pentru că ei sunt și vor fi la fel
Vei găsi aceleași fețe în orice cartier.

Strofa 2:
Am avut frați să îmi pun și-n cap
Dar i-am cenzurat pe rând treptat
Pentru că ei sunt cei care m-au făcut
Dar în timp pe rând pe toți i-am f**ut
Am păstrat lângă mine câțiva și e mai bine
Când știu că toți sar pentru mine
Când știu pe cine am lângă mine
Și sunt mereu alături la rău, dar și la bine

Frate învață ce e bine
Ai grijă pe cine ții alături de tine
Ai grijă în cine ai încredere
Pentru că ăla o să te facă repede
O să te facă pe la spate
O să îți dai seama cine are dreptate
O să știi că are dreptate fratele
Eu am început înc-o revoluție.

Sunt Prap bagă bine la cap
Că nu mă joc și nu fac totul ca un joc
E viața mea, e revoluția mea
A doua pentru mine, ține minte-n p**a mea
Că nu mă interesează ce spui despre mine
Eu încerc să fac mereu totul cât bine
Să îmi meargă bine și pe cei de lângă mine
Să nu îi uit, cum au făcut cu tine

Am făcut multe greșeli, nu vreau să le repet
Am promis că mă îndrept încet
Spre bine, cum am făcut până acum
Unii mă respectă, alții mă iau drept nebun
Poate sunt nebun sau poate așa sunt eu
M-am schimbat destul, acum e rândul tău
Să înțelegi cine e alături de tine
Unii îți vor răul, dar mai mulți îți vor un bine.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința de a schimba lumea și de a face bine celor din jur, în special celor care suferă. Artistul vorbește despre importanța loialității și a alegerilor corecte, recunoaște greșelile trecutului și își propune să se îndrepte spre un viitor mai bun.

Lasă un comentariu