Pe unde merge dorul
Nu poți ara cu plugul
Că se-agață plugu-n dor
Boii trag de se omor,
Dragostea unde se pune
Nu-i nici frică, nici rușine,
Dragostea nu se lasă
De nimica nu-i mai pasă.
Pe unde șade urâtul
Se înnegrește pământul,
Unde sade dragostea
Înverzește pajiștea,
Urâtul unde cosește
Tot plouă și viscolește,
Dragostea unde se-adună
Tot soare și vreme bună.
Bujor roșu din grădină
Te dau neichii din inimă,
Te-am udat și te-am plivit
Pentru neic-al meu iubit,
Pentru neica din Hobița
Eu te-am udat cu gurița
Cu apă rece din vadră
De-al meu dor să nu-i mai treacă.
Sensul versurilor
Cântecul explorează dualitatea dintre dragoste și urât, evidențiind modul în care dragostea aduce viață și frumusețe, în timp ce urâtul aduce întuneric și distrugere. Dorul este personificat ca un element greu de controlat, iar dragostea este prezentată ca o forță neînfricată și atotcuprinzătoare. Gestul final de a uda bujorul cu apă rece simbolizează o ofrandă de dragoste pură și devotată.