Neicuță, frumos mai ești,
Cum te cheamă și-al cui ești,
Dar nu râzi, nici nu vorbești
Că pe mine mă topești,
Pe mine mă cheamă Floare
Cine mă iubește moare!
Pe mine mă cheamă Dor
Și sunt al tău puișor,
Floare dragă din grădină,
Ia dorul și mi-l alină
Că mă arde ca și focul
Că nu mi-am găsit norocul.
Floarea ta și dorul meu
Să-nflorească tot mereu,
Să vii, Floare, negreșit
La locul unde-am vorbit
În grădina dintre vii
Unde eu te-aștept să vii
Dimineața-n răsărit
Și seara la asfințit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o poveste de dragoste idilică, în care Floare și Dor își mărturisesc sentimentele într-un cadru natural. Dorința de a se întâlni și de a-și alina dorul reciproc este tema centrală.
