Neica-mi este vânător
Poartă pușca numai flori
Și pană la pălărie
Așa cum îmi place mie,
Codrul sună a pustiu,
De neicuța nu mai știu,
Codrul sună a pustiu,
De neicuța nu mai știu.
– Spune, mierlă, l-ai văzut
Până la el să mă duc?
– L-am văzut într-o pădure
Sta lângă-o tufă de mure,
Avea pușca peste spate
Și vorbea cu două fete,
La una da floricele,
La alta punea mărgele.
– Eu, mierliță, te-aș ruga
Să-mi arăți tu poteca,
Să zbori pe deasupra mea
Să mă duci pân’ la neica,
Și de l-oi găsi cu fete
Să-i iau pușca de la spate,
Pana de la pălărie
Care mi-a fost dragă mie.
Sensul versurilor
O femeie își caută iubitul vânător prin pădure, ghidată de o mierlă. Descoperă că acesta o înșală și își exprimă intenția de a-l pedepsi.