Foaie verde viorea,
Mai la deal de casa mea
E o livadă cu flori,
Numai flori și numai dor,
Dar nu-s numai floricele,
Ci sunt cântecele mele,
Ci sunt cântecele mele
Răsărite chiar din ele.
Soarele le-a luminat,
Vântul mi le-a legănat,
Ploile mi le-au udat,
Eu cu drag le-am semănat,
Lângă suflet le-am purtat,
Le-am purtat și le-am cântat
Și la bine, și la rău,
Și la glumă, și la greu.
Și le cânt cu voie bună
Și pe soare, și pe lună,
Și le cânt seara în prag
Pentru cine-mi este drag
De mă-ngân cu soarele,
Câmpul și izvoarele,
Câmpul și izvoarele,
Dealul și cărările.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o livadă plină de flori, văzută ca sursă de inspirație și cântece. Aceste cântece sunt cultivate cu dragoste și purtate în suflet, fiind cântate în toate momentele vieții. Natura și legătura cu locurile natale sunt teme centrale.