Flori ofilite de sete,
Mai ai, mamă, două fete,
Prin străini să nu le dai
De vrei, mamă, să le ai,
Că m-ai dat, mamă, pe mine
Și n-ai făcut niciun bine.
M-ai dat, mamă, în alt sat
De tine m-ai depărtat,
Nu ți-a părut rău de mine
Ca să plec de lângă tine,
Să trăiesc tot supărată
Și de nimeni mângâiată.
De ce, mamă, nu m-ai dat
La băieții mei din sat
Care mă iubeau pe mine
Și mă tot cereau la tine?
M-ai vrut, mamă, departată
Crezând că sunt mai bogată.
Foaie verde, foi cu bete,
Mai ai, mamă, două fete
Frumoase ca două flori,
Lasă-le la șezători,
Grijă de ele să ai,
Prin străini să nu le dai,
Că m-ai dat, mamă, pe mine
Și n-ai făcut niciun bine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul unei fete căsătorite departe de casă, împotriva voinței sale, și dorința ca surorile ei să nu aibă aceeași soartă. Ea se simte trădată de mama ei, care a crezut că o căsătorie bogată îi va aduce fericire, dar în schimb a găsit doar suferință.