Frumos cântă mierla-n luncă
Neica singur mi-o ascultă
Și zăvoiul a-nverzit,
Ce mai vreme de iubit,
Cântă cucii în zăvoi
Și ne cheamă pe-amândoi.
La plopul de lângă Olt
Unde ne iubeam cu foc,
Plopule verde, frumos,
Apleacă-ți crengile-n jos
Să nu vadă nimenea
Când mă-ntâlnesc cu neica.
De s-ar tăia pădurea
Nici o creangă n-aș lăsa
Nici cucului de cântat,
Nici mierlii de șuierat,
Aș lăsa numai o frunză
Să cânt neichii să auză.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și intimă, legată de frumusețea naturii. Naratorul își dorește să protejeze intimitatea întâlnirilor cu persoana iubită, fiind dispus să sacrifice chiar și elemente ale naturii pentru a păstra secretul iubirii lor. Este un cântec despre dor, iubire ascunsă și legătura cu natura.