Polina Manoilă – Eu Plâng Soarta L-Al Meu Frate

Eu nu dorm nici zi, nici noapte
Și plâng soarta l-al meu frate
Că e tare necăjit
Copilașii i-a pierdut,
A avut doi copilași
Ca iarba de pe oraș,
Avea fată și băiat
Pe-amândoi Domnul i-a luat,
Doi copii ca doi bujori
S-au ofilit dintre flori.
Fata lui s-a prăpădit
Pentru-un pustiu de iubit,
Băiatul ca din senin
De Paști a căzut în drum,
În zadar i-a tot strigat
Și-au luat drumul și-au plecat,
În zadar i-a tot strigat
Și-au luat drumul și-au plecat,
Doi copii ca doi bujori
S-au ofilit dintre flori.
I-a crescut ca două flori,
Străluceau ca roua-n zori,
Ei erau speranța vieții,
Amintirea tinereții,
Ei i-aduceau mângâierea
Și-n loc i-a lăsat tăcerea,
Doi copii ca doi bujori
S-au ofilit dintre flori.
Au rămas mamă și tată
Nimeni nu le bate-n poartă
Așa cum veneau odată
Băiatul și a lor fată,
Au plecat pentru vecie
N-are cin’ să-i mai mângâie,
Au rămas mamă și tată
Cu inima ca de piatră.