Foaie verde, foi și-o fragă,
Doină scumpă, doină dragă,
Câte doruri nu se leagă
De-o inimioară pribeagă?
Câte doruri sunt pe lume
Toate s-au legat de mine,
Și de focul dorului
Mai cânt doina Oltului.
Toată iarna viscoloasă
Am stat singură în casă,
La război eu am țesut
Marame din borangic,
Dar acum e primăvară
Și îmi cânt doina pe-afară
De mă-ngân cu florile
Și privighetorile.
Când aud câte-un neicuță
Bătând seara la portiță
Ies afară să-l primesc
Și de doină să-i șoptesc,
Doina mea cea legănată
De la muica învățată
Ea te-mbie să trăiești,
Te face să tot iubești
Și mereu să-ntinerești.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și legătura profundă cu locurile natale, natura și dragostea. Doina este văzută ca o sursă de alinare și reîmprospătare, învățată din generație în generație.