Polina Manoilă – Ciobănaș de la Novaci

Ciobănaș de la Novaci,
Spune-mi iarna tu ce faci,
De mai ai mioare multe
De mai sui vara la munte,
Mioare cu mielușei,
Berbeci mari cu clopoței,
Ciobănaș de la Novaci?.
Ciobănaș, de-ți sunt drăguță,
Ia-mă să-ți fiu ciobăniță
Că eu sunt fată de Novaci
Și de oi mi-e tare drag,
De oi și de mielușei,
De păduri cu brebenei,
Ciobănaș de la Novaci.
Novăciță-mi ești drăguță
Și te iau de ciobăniță
Că iubești mioarele,
Munții și izvoarele,
Vara asta care vine
Ai să mergi și tu cu mine,
Ciobăniță din Novaci,
Și-o s-avem mioare multe
De noi bine îngrijite,
Ciobăniță din Novaci!

Sensul versurilor

O fată de la Novaci își declară dragostea unui ciobănaș și dorința de a deveni ciobăniță. Ciobănașul îi răspunde afirmativ, acceptând-o ca parteneră atât în viață, cât și în munca de la stână.

Lasă un comentariu