Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praștia-n ea și-am lovit-o
Și-apoi o zi și-o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o.
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână țineam o bucată de pâine
„Degeaba”, mi-a spus, „degeaba mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne.”
Mai târziu am crescut flăcăiandru
M-am îndrăgostit nebunește de-o fată
Și nu știu de ce într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată.
De mult nu mai trag cu praștia-n vrăbii
De mult nu mai merg la nici o-ngropare
Soarele apune după niște neguri
Și răsare-n flăcări din mare.
Uneori pe la ea mai trec și pun o floare
Frumoasă ca un suflet călător
Degeaba sunt păsări, zăpadă și soare
Sincer și eu aș vrea să mor
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru pierderea inocenței și a unei iubiri. Naratorul reflectă asupra morții și a impactului pe care l-a avut asupra vieții sale, exprimând un sentiment de deznădejde și dorința de a se alătura celor pierduți.