Fii pribegi ai țării mele
Necăjiți între străini
Nu uitați menirea voastră
De Români și de Creștini
Nu uitați menirea voastră
De Români și de Creștini.
Legea noastră creștinească
Și pământul românesc
S-au păstrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.
În prigoanele păgâne
Și-n vârtejul cel barbar
Sângele curgea șiroaie
Pe al Patriei Altar
Sângele curgea șiroaie
Pe al Patriei Altar.
Câți nu mor pentru credință
Apărând acest pământ
Ori prin aspră nevoință
Știe numai Domnul Sfânt.
Că furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz
Nu-i lasă pe vii să șteargă
Lacrima de pe obraz
Nu-i lasă pe vii să șteargă
Lacrima de pe obraz.
Cărturari n-au fost pe-atuncea
Ca să scrie viața lor
Au în schimb în Cartea Vieții
Numele nemuritor
Au în schimb în Cartea Vieții
Numele nemuritor
Sensul versurilor
Piesa este un apel patriotic către românii aflați în diaspora, îndemnându-i să nu uite de origini și de credința creștină. Subliniază sacrificiile făcute de-a lungul istoriei pentru apărarea țării și a credinței.