Zi-mi ce te face să crezi că lumea ta e mai bună,
Și ce-ți dă dreptu’ să faci o altă persoană nebună,
Când tu nu știi cum e, n-ai trăit o secundă,
Momente de panică-n care te temi de propria umbră.
E-o luptă sumbră, ajungi să nu mai fii-nțeles,
Ajungi să pierzi orice contact, nu mai prezinți interes,
Atuncea-ncepi și-acumulezi stres și te gândești: eu pentru ce mai trăiesc?
Da-mi un motiv să nu mor, aș vrea să zbor, dar sunt tăiat de la sol,
Și-n filmu’ vieții am pierdut și-ultimu’ rol,
Sper ca tu să înțelegi ce vreau să spun de fapt,
Cam asta suntem, persoane cu handicap.
Vrea și el să fie normal și e normal,
Când nu prea găsești speranțe în paturi de spital,
Vad la orice colț de stradă sămânță de scandal,
Care crește din betoane până-n suflete, măcar
O mână de-ai întinde, ai vedea că se prinde,
O altă mână ce de mult așteaptă vorbe sfinte,
Ofera ceea ce poți, nu sta pe gânduri,
Ajută când ai ocazia, că poate-ți vine rându’..
Mă gândesc la viitor și cu durere-n suflet spun,
C-aici tre’ să fii rău ca să fii printre cei mai buni,
Cei slabi cad tot mai adânc în găuri, când strigă,
Nimeni nu-i bagă-n seamă, ascunși în teamă și răul câștigă.
Mă gândesc la viitor și cu durere-n suflet spun,
C-aici tre’ să fii rău ca să fii printre cei mai buni,
Cei slabi cad tot mai adânc în găuri, când strigă,
Nimeni nu-i bagă-n seamă, ascunși în teamă și răul câștigă..
Am văzut peisaje de coșmar ce zdruncină minți,
Nu-mi spune c-ai devenit rece la tot și că nu mai simți,
Rugăciuni spre sfinți parcă nu mai au efect,
Mizerie-n juru’ tau și tu te tot prefaci că e perfect,
Tre’ să te trezească furtuni, ceru-n culori purpurii,
Că tu nu vrei să vezi nimic prin geamurile fumurii,
Banii-s unealta diavolului, știi?
Ne pierdem în lupta pentru ei chiar dacă toți știm că-s simple hârtii,
Închidem pleoapele și trecem mai departe indiferenți,
Indiferent de cât de lovit e aproapele, atenți,
Mereu la propriile visterii, ascunse cu grijă, pentru care luptăm, ne zbatem, facem crize și isterii,
Pe când alții s-ar mulțumi sau îs mulțumiți cu nimicuri,
Noi tot vrem tot, cu zece mâini indesat în plicuri,
Unii mor de foame, lumea din jur doarme, sunt drame,
Peste care mulți trec nepăsători în mașini cu gându’ la dame,
Mă seacă faptu’ că mulți așteaptă zile să treacă,
Nu se mai zbat, doar stau, sau vin, pleacă, cu gându-n cinzeacă,
E-aceeași placă ce nu se mai schimbă,
Se tot derulează filmu’ și peisaju-i horror pe unde te plimbă,
Viața nu-i chiar așa simplă, tre’ să te refugiezi în cuib,
De când am simțit gust amar pe limbă, am început să scuip,
Când n-ai cui să ceri o mână, devii rapid bătrân din tânăr,
Și toți îți întorc spatele deodată ca o turmă bătrână..
Mă gândesc la viitor și cu durere-n suflet spun,
C-aici tre’ să fii rău ca să fii printre cei mai buni,
Cei slabi cad tot mai adânc în găuri, când strigă,
Nimeni nu-i bagă-n seamă, ascunși în teamă și răul câștigă.
Mă gândesc la viitor și cu durere-n suflet spun,
C-aici tre’ să fii rău ca să fii printre cei mai buni,
Cei slabi cad tot mai adânc în găuri, când strigă,
Nimeni nu-i bagă-n seamă, ascunși în teamă și răul câștigă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune pesimistă asupra vieții și a societății, unde pentru a reuși trebuie să fii rău. Vorbește despre suferința celor slabi, indiferența celorlalți și lupta pentru supraviețuire într-o lume plină de nedreptăți.