Suflet călător,
Lasi urme ce dor.
Aspră-i șoapta ta,
De-al ei vuiet de-aș uita (2X).
Brățu-mi cade mort,
Simt cum nu mai pot.
Fruntea de granit,
În lumină s-o ridic.
Într-o seară voi lipsi,
Din adâncul inimii
Și-am s-arunc plumb și noroi
Peste flori și umeri goi.
Din căușul palmei mele
Voi bea ape de durere
Și-am să râd prea-fericit
Că sunt beat și împlinit!!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință profundă și dorința de a se elibera de aceasta, chiar și prin gesturi extreme. Naratorul anticipează o plecare, o rupere de trecut, și găsește o formă de împlinire paradoxală în această stare de abandon.