Mult te rog, îţi fac ispită,
Vrednic fabulist.
Zi-mi ceva de-o Aspidă
Şi de-un Vasilisc.
Inima-i răzbită, sufletul ucis,
De colţi de Aspidă, ochi de Vasilisc.
Şarpe, şerpeşte,
Cu solzi ca de peşte,
Râul şerpuieşte.
Şi-n apa pârâului,
Umbra spinărăului,
A şarpelui răului.
Pira, pira, nu pieri şarpe,
Pira, pira, nu-nţeapa şarpe
Cu un cap, cu două,
Cu nouă zeci şi nouă!.
În râu că-mi intra,
Pân’ la brâu intra,
Şarpe nu era,
Nici năpârca rea,
Nu era nici hidră-n,
Apă de-mi intra.
Era mare Vasilisca,
Trup având de odaliscă
Şi privire care iscă,
Patemă ce vătămă!
Şi face din om neom.
Ieşi deochi
Dintre ochi,
Ochii cei vătămători
Şi de foc săgetători
Învăliţi să fie cu fireaguri albe
Să nu mai privească la obraze dalbe.
Sensul versurilor
Piesa descrie întâlnirea cu creaturi mitologice periculoase, Vasiliscul și Aspida, și invocă protecție împotriva deochiului. Versurile amestecă teama cu elemente folclorice, creând o atmosferă mistică.