Ui Mircea Scarlat.
Doamne, cât de trist am fost aseară,
literele mele au luat-o razna prin ploaie.
M-a salvat în cele din urmă, credeți-mă,
amintirea unei vieți trăite de mult.
Eram șambelan la curtea coniacului,
scriam partituri de dragoste și iarna.
Mă duceam la french cancan pe-atunci,
stăpâneam și aerostate cu heliu, parcă mă văd
suflând în trâmbiță deasupra orașului.
În prezent sunt un biet poet premiat
cu frunze de urzici.
Doamne, cât de trist
am fost aseară pe când alergam prin ploaie
după ultima literă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia unui poet pentru o viață trecută, plină de exuberanță și creativitate, în contrast cu prezentul său dezamăgitor. El își amintește cu melancolie de vremurile când era șambelan la curtea coniacului, scria partituri și stăpânea aerostate, dar acum se simte un poet neînțeles și trist.