Vai cât de mult vă înșelați vai
poemele mele nu au strălucirea cozii de păun
și nici gust de migdale nu au
iartă-mă frumoasă domnișoară ilfoveană
știu că-ți plac sonetele stropite cu eau-de-cologne
și iartă-mă iubite profesor de liceu
știu că adori poemele al căror sens e obscur
altfel privirea nu ți-ar fi încruntată
până și în clipele în care faci amor
și iertați-mă cu toții voi care acolo sus în balcon
v-ați așteptat să arunc din gâtlej
lungi triluri de privighetoare tradițională
dar gâtlejul meu e răgușit după atâta țipat în pustiu
asta e situația v-o spun cu deplină sinceritate
poemele mele au duritatea pământului sărac
parfumul lor e duhoarea florilor căzute în șanț
au strălucirea lămpii afumate
gâfâie ca o roabă din secolul trecut
au gustul unturii de pește
au gustul fructelor pădurețe
au gustul vieții refuzate
poemele mele copii părăsiți în ploaie
poemele mele degete înghețate
poemele mele saci cu zdrențe
poemele mele da poemele mele glorioase
dacă nu vă plac
suflați-vă nasul
și dați în ele cu pietre
Sensul versurilor
Piesa exprimă o deziluzie față de așteptările convenționale ale poeziei, subliniind autenticitatea și duritatea experiențelor de viață. Poemele sunt prezentate ca fiind crude și neînfrumusețate, în contrast cu idealurile romantice sau academice.