Petre Stoica – Ceasul de Lemn

Lui Anghel Dumbrăveanu.

I.
Lanțurile cu inele subțiri
întorceau pe scripeți timpul;
se întorceau pe scripeți
asemeni zăpezii
pe osia vântului.
Greutățile coborau
în umbra leagănului
prin duhul oglinzii;
urcau ca o pereche
de corbi sătui.

II.
O mână îi cobora greutățile
(mâna
care rotunjește pântecul femeilor
și împarte anotimpurilor culori
să nu se încurce între ele);
alta se ridică-ncet:
mâna întotdeauna grăbită
să pună casei acoperiș,
să arunce semințe peste gurile pământului;
mâna care într-o zi ostenind
a-ncemenit ca o pasăre
căzută pe apă.

III.
Ceas lipit pe perete –
masca de clovn
în nunta anilor..
Ochii săi orbi au văzut
flacăra trupurilor înlănțuite în pat,
obraji cocliți de lacrimi, monede
cu efigii semețe de regi
numărate în palma tremurătoare;
ochii săi orbi i-au văzut
pe cei adunați la masă
cu fân în păr, după cosit,
cu făina toamnei pe umeri,
cu haine pătate de sângele
mieilor spintecați în șoproane.
.. Au văzut zăbranic
întins pe oglindă.

IV.
Iernile erau dușmănoase..
Triste erau poveștile
despre inima mortului
străpunsă c-un ac lung
să nu mai moară vitele.
Bețivul satului
visând bătălii la Piave
îngheța adormit în zăpadă.
Pisica venea din pod
răsturnând ceva pe scară
și talgerul ceasului
întretăia respirațiile, clatină
odaia, îngustă în el.

V.
Arătătoarele
mergeau înainte, leagănul
a fost coborât din pod; copiii
au făcut primii lor pași,
au privit spre lume mirați,
și lumea era un ou de cristal
cu gălbenuș de miere,
au învățat să socotească
pe alune și degete,
să învețe cele zece porunci,
să salte sacii pe umeri,
să verse pe câmp sudoare de sânge,
și au plecat și ei
fără să mai închidă poarta –
timpul i-a acoperit cu flori,
i-a acoperit
cu răsuflarea caldă a vitelor,
cu sfânta zăpadă
a câmpului și a pădurilor
uitându-i treptat.

VI.
Arătătoarele
mergeau înainte – sigur
și fără întoarcere: ca păsările
ce pleacă știind
că vântul iernii
gonește din umbră
tauri aerieni
cu răsuflări –
de flăcări albe.
Alte clarinete cântau la botez
alți miri se priveau în oglindă,
alte bocitoare cădeau pe morminte.

VII.
Dousprezece semne
arătate de la partea inimii,
revenind la partea inimii.
Douăsprezece strigăte
în alaiul nopții. Și unul
ca Iuda
dând sărutul pierzaniei.

VIII.
Dacă arătătoarele
s-ar întoarce-ndărăt
scripeții s-ar rupe
la capătul începutului,
lanțurile cu inele subțiri
ar spune
despre cei plecați în lume
să asude și să plângă
pierind fără urme.
Ar spune despre locomotiva
cu clopotul și fumul coșului lung
venind spre oameni
ca un adevărat antihrist;
ar spune despre inundații și secetă;
ar spune despre nunți
purtate pe furtuna tarafelor;
ar spune despre serile
când familia adunată la masă
vorbea cu glas tremurat
despre o nouă ipotecă;
ar spune despre o zi senină
când zeppelinul a trecut peste sat
și lumea s-a speriat
crezând că vine război;
ar spune..
ar spune..
ar spune..

IX.
Ceas pictat cu trandafiri și arhangheli,
ceas de lemn
acoperit cu praf..
Cuib al șoarecilor
în sânul timpului
ce lunecase prin tine
nepăsător..
Jucărie pentru copii..
Carii lucrează în tine
și ucid,
ucid și mănâncă
gloria ta de martor
al trecerii
atâtor destine.