Nu-i ușoară, niciodată n-o să fie
Ramân doar gânduri aruncate pe hârtie
E pustiu și-i real ca o lopată pe sicriu
Trebuie să-mi port de grijă
Să n-aștept de la altu’ să-mi răspundă când nu știu.
Incapabil să cer ajutor
Și simt un gol ce nu dispare nicicum.
Nu lăsa lumea să vadă
Ochii mei în mii de lacrimi
Rupem norii dintre noi
Stropii grei încep să cadă
Și mă lasă fără aripi
Sunt doar ziduri între noi.
Printre lucruri mărunte
Uitam de noi și ne-am pierdut
Timpul trece, nu mai primim șanse multe
Aș mai vrea doar să-ți scriu pe buze un sărut
Și mai știu să mă întorc prin vise
Să trezesc memorii despre cum era
Despre cum eram. noi.
Incapabil să cer ajutor
Și simt un gol ce nu dispare nicicum.
Nu lăsa lumea să vadă
Ochii mei în mii de lacrimi
Rupem norii dintre noi
Stropii grei încep să cadă
Și mă lasă fără aripi
Sunt doar ziduri între noi.
Peste trupurile ude cade ploaia
Și noi tăcuți ca două umbre
Întind mâinile spre tine, dar nu.
Nu te pot atinge, și.
Ne ascundem atât de bine
Unde ești tu, nu sunt eu, dar ține minte.
Distruși cu chip de înger
O să întâlnești mereu.
Nu lăsa lumea să vadă
Ochii mei în mii de lacrimi
Rupem norii dintre noi
Stropii grei încep să cadă
Și mă lasă fără aripi
Sunt doar ziduri între noi
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și regret după o despărțire. Naratorul se simte incapabil să ceară ajutor și este copleșit de amintiri și emoții dureroase. Metafora umbrelor sugerează o existență tăcută și distanțată.