Nu-i târziu, nu-i târziu să cred
Nu-i târziu să cred glasul tău și lumea ta
Și privirea ta să cred în ea
Să visez că-mi aduce lumini
Însă tu dispari în fum
Pașii tăi se pierd pe alt drum
Te chem acum
Locul tău ca un arbore de-argint mi-a amintit
Că povestea noastră fără de sfârșit
Va-ncununa într-o zi iubirea mea și-a altora.
Refren:
Tu ești primăvara mea
Cu ochi de stea și mâini de flori
De vrei orice nor tu îl arunci
Peste zări cu glas de dor
Tu ești primăvara mea
Lumina mea și dulci chemări
Departe spre zări cu glas de dor.
Ai plecat și-n urma ta
Rămâne glas și ochii mei rămân pustii
Și mă întreb mereu când ai să vii
Te ating, te ating
Și-un fragil contur se destramă-n vânt
Ești un nor și iar te pierd
Ești un gând amăgitor
Ai plecat și-ai lăsat închisă-n floare trupul tău
Bucuria întreagă soarelui de mai
Și-ai ascuns în dor în taina stelelor.
Refren..
De dor..
E târziu, e târziu să-ți spun
Că iubirea-n zori, răsărit de flori
Nu se poate opri, nu se va sfârși
Oare-ai să revii?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și melancolia după o iubire pierdută, comparată cu frumusețea efemeră a primăverii. Naratorul își amintește de momentele frumoase și se întreabă dacă iubirea se va întoarce vreodată.