‘ – Pe Limba Lumii (Prod. de Phane) (#Leapsa)

Cu sânge rece-n vene și-ncruntat din sprâncene
Pășesc în arta muzicală să-ți aduc aminte, vere
Că n-o fac de șmecherie, la mine nu-i prostie
Scriu exact tot ce simt și n-o dau în băieție
Când intru la concert deja îți văd privirea
Se vede-n ochii tăi că mimezi dezamăgirea
Te-ntrebi mereu oare noi ce avem în cap
Că vrei să scrii la fel, da’ tu nu ești de rap
Noi susținem mișcarea oriunde ne aflăm
Nu dăm 2 bani pe tine și apoi realizăm
Că la un moment dat începi să ne invidiezi
Și mă apucă râsu’ când începi să te stresezi
Stai chill și hai să schimbăm puțin subiectu’
Am rime de nebun, sunt contra cronometru
Am idei peste idei, oare cine mă oprește?
Am urcat pe scenă și adrenalina se mărește
Eu mă p*s din mers pe orice părere
Știu exact când s-atac să produc durere
Am rime nelimitate, le scot pe bandă rulantă
Sunt mai ceva ca Duracell, nu mă opresc, tată
Te las baltă că-mi începe show-ul
Am plecat de-aici, am terminat cu mișto-ul
Mă așteaptă frații, berea și p******e
Până mă-ntorc, ia-ți un pumn de acadele
Hai, mai stai, c***e, mă vezi bine?
De câte ori vreau io îmi bat p**a de tine
Hai marș de lângă mine că m-ai plictisit destul
Fugi și citește un DEX să-i impresionezi pe restu’
Nici măcar p******e nu te aclamă
Ești o mare catastrofă, meriți o reclamă
Chiar și maică-ta a regretat nașterea ta
Zice că a fost o dramă, nu știe ce s-a-ntâmplat
Hey, pune-mi beatu’ pe repeat
Mai am ceva de zis, ce nu m-ai auzit?
Aș da rime continuu până mâine dimineață
Chiar dacă m-aș torpila grav și mi-ar fi greață
Bil, omu’ meu, mi-a dat leapsa din start
Mi-a zis să bag flow, să pic frumos pe track
Nu aveam cum să tac și să refuz așa onoare
Să mă exprim cum vreau io pe beatu’ lu’ Phane
Să dau despre hateri, viitor sau popor
Am idei peste idei, așa că o fac cu spor
Că e bine, că e rău, eu asta am simțit
Cu toate că la început am fost cam nesimțit
Da’ nu-i nimic, că treaba asta merge bine
E leapsă pe zonă, te atrage și pe tine
Îți sperie vecinii toți care apelează
112, fugi repede de casă
Mai nou toți puștanii se apucă de cântat
Vor să impresioneze p******e, ce c***t
Amice, nu uita că ai nevoie de rime
Nu te mai baza pe tac-tu că te susține
Ești un copil de bani gata, cu bani ai cunoscut și strada
Te-ai simțit băiat când te-a băgat în seamă brigada
Da’ gata, nu-ți mai lua arfe de artist
Mai dați-n morții tăi că băieții doar ți-au zis
Să nu te apuci de asta că sigur nu-i de tine
Da’ nu i-ai ascultat, ai zis că sigur va fi bine
La fiecare piesă toată lumea se amuză
Te-ncrunți atât de tare și te muști de buză
Hai mai las-o baltă, băiatu’ lu’ mămică
Ai piese de golan, da’ te joci cu lopățica
Ești praf de tot, ai ajuns să te faci ras
La fiecare off the dome tu o dai în plâns!

Sensul versurilor

Piesa este un răspuns agresiv la critici și la cei care încearcă să imite fără talent. Artistul își afirmă superioritatea lirică și autenticitatea, respingând invidia și falsitatea din industria muzicală.

Lasă un comentariu