La început a fost cuvântul.
Și acest cuvânt era
pe hârtie.
Neauzit.
Cuvântul care putea fi acoperit
cu palma
sau cu alt obiect netransparent.
Cuvânt care putea fi împăturit
sau boțit.
Cuvânt care așteaptă când totuși
cineva îl va observa.
Cuvânt suferind din cauza
complexului de inferioritate.
Cuvânt fără căutare.
Cu alte cuvinte:
cuvânt
pe hârtie
chiar dacă e la început
și, deci, înseamnă că e primul.
De fapt, doar umbra caligrafiată
a cuvântului,
a acelui unic obiect
pe care îl posedă dimpreună trupul și sufletul.
Sensul versurilor
Piesa explorează potențialul neexploatat al cuvântului scris, dar neauzită, subliniind starea sa latentă și așteptarea de a fi descoperit. Metaforic, vorbește despre idei și emoții care așteaptă să fie exprimate și valorificate.