Stau și număr fulgii de omăt
Afară la lumină
Eu diseară vreau să nu mă-mbăt
Dar nu găsesc pricina
Am citit atâția ani în glas
Ce dauna chelitul
Și-am înțeles că trebuie să mă las
Și am lăsat cititul
Beau din ce în ce mai des
Rețeta-mi aparține
Am băut ieri mai puțin ca azi
Dar azi mai puțin ca mâine
Grijă am de sănătatea mea
Ce dulce parcă sună
Îmi place vitamina E și B
Dar „be’ încet” e mai bună.
Refren:
Du-du
Se-aude în capul meu
Du-du
Când beu și când nu beu
Du-du
Raspunde, unde te-ai ascuns?
Du-du
Pe tine somnul nu te fură
Ori că am băut peste măsură
Ori poate n-am băut de-ajuns.
Niciodată n-am să beau mai mult
Decât încape-n mine
Beau o sticlă, e bun, beau două e mult
Dar trei de-amu-s puține
De mă prinde somnul beau și-n somn
Plăcerea-i tot mai mare
Chiar de mă trezesc să văd cum dorm
Eu mie-mi dau crezare
Poate c-aș putea ceva să schimb
Dar tot ce vine pleacă
Niciodată nu-mi ajunge timp
Să beau numai oleacă
Soarta mă încearcă peste tot
Eu nici măcar nu scârțâi
Trebuie în viață să te grăbești încet
De vrei la timp să întârzii.
Refren
Sensul versurilor
Piesa descrie cu autoironie relația naratorului cu alcoolul și modul în care acesta influențează percepția asupra vieții și a timpului. Versurile explorează ideea de a trăi în prezent și de a accepta imperfecțiunile, folosind umorul ca mecanism de apărare.