Bătrânul, când era pe ducă,
Bătrâna-l plângea mereu:
„Moșneag, de mori, să fiu nălucă,
Cu tine-odată mor și eu.”
Bătrânul, într-o zi și moare.
Bătrâna n-o glumit nici ea.
De ce-o murit bătrâna oare?
Bătrânu-aproape clar de ce.
* * *.
Am un ceas de-acela,
Din strămoși lăsat,
Are cuc în trânsul
Ce-i de minunat!.
Când mă uit odată
Ceasul s-o oprit.
„Cuculică, scoală!”
.. Cucu o murit.
Ceasul nu mai bate
Ora-i douăsprezece fix
Doamne, ce-nseamnă
Oare semnu’ X?.
Dacă cucu știe
Ori, să zic, știa,
Ca să-i cânte cucu’
Cred ca nu murea.
Mai cânta odată,
Fix la douăsprezece fix
Cred că-oricum ceva-nseamnă
Semnu ăsta, X.
Obosește-odată,
Nime n-o știut
Că și cucu moare
Chiar dacă-i de lut.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții prin intermediul unui ceas cu cuc stricat. Moartea cucului din ceas simbolizează pierderea și finalitatea, reflectând asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții.