Tu ai plecat de mult de lângă mine,
sau poate lângă mine n-ai fost niciodată;
că dușurile tale sunt ușoare
ca niște fugi de păsări călătoare,
se duc și vin, și zboară fără judecată
ca niște roabe de milenii la instinctul lor.
Te-ai dus mereu, tu suflet călător,
și te-ai întors de fiecare dată
cu trupul mai sărac, dar mai bogată
în sticle colorate și cercele,
ca să te poți împodobi cu ele,
și să-ți acoperi pentru orice domn
pustiu de ceasuri date de nesomn.
M-ai descântat și m-ai vrăjit cu gura,
și prinsu-m-ai cu totul ca-ntr-un clește,
m-ai blestemat să știu cum se iubește,
că dragostea cu ura se-mpletește,
și ce-i azi dragoste e mâine ură.
Și azi e azi, și nu mai vreau să fie,
iar mâine vreau să fie niciodată.
Am să mă rog să-ți fie bine ție,
și pentru mine să rămâi uitată.
O! Dar putea-voi să te uit vreodată?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul reflectă asupra relației trecute, oscilând între amintiri frumoase și resentimente, și se întreabă dacă va putea vreodată să uite persoana iubită.