Măsluite visuri mi-am făcut eu însumi!
Iarna, pe biserici pune flori de gheață.
Nu au preț la negru; flori de dimineață.
Ura și iubirea se-mpletesc în plânsu-mi.
Naște-m-oi vreodată altfel de cum sunt?
Edenit în suflet, iad pe dinafară,
aprinzând în iarnă foc de primăvară?
Mă rostesc și vorba-mi seamănă-a descânt?
Erezie fost-a tot ce m-am gândit.
Am silit să moară îngerii pe rug,
am cioplit din noapte chipul tău sfințit,
de frumos și candid. Astăzi, dacă fug,
izgonit din visul meu cel măsluit,
o fac doar că, însumi, nu pot să-l distrug.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și deziluzia față de visurile create, sentimentul de a fi prins într-o dualitate interioară și incapacitatea de a distruge propriile iluzii, chiar și atunci când acestea devin o sursă de suferință. Este o reflecție asupra conflictului interior și a luptei cu sine însuși.