Abisuri siderale.
Ca un sfânt duh coborând
imensitatea de prăpăstii, de genuni siderale.
Numai recile raze ale lunii
dăruiesc în sclipete meduziene
peisajul nesfârșit.
Liniștea nu e în afara universului tulburată.
Zborul norilor,
ca niște imense albii de Dumnezei,
pecetluiesc absolutul
cu însemnul mut al tăcerilor definitive.
Acolo unde arăt cu degetul
e un aici de câțiva ani lumină.
Sufletul se materializează în distanțe.
Pulberea diamantină a unui astru sfărmat
mă înconjoară lent,
ca într-o lume în care au fost
abolite legile gravitației.
Acolo, acum, în sfârșit,
pot striga urletul omului liber.
Dar pentru cine să-l strig?
Cine să-l poarte spre cine?
Libertatea nu poate constrânge
nici vibrațiile să nască vibrații:
și totul este sublim,
și fără sunet
în infinitul mut.
Paul Sava – Lacrimi Uscate
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de libertate și singurătate în imensitatea universului. Vorbitorul se simte eliberat de constrângerile terestre, dar se confruntă cu întrebarea cui să-și adreseze strigătul de libertate într-un spațiu infinit și mut.