Din Apuseni, din răsărit mă trag
De pe aceste dealuri transilvane
Strămoșii mei călcau pe univers
În zilele de iarnă în sumane….
Iar vara în ismene foarte largi
De cânepă sub clopuri cât o roată
Mâncau bureți în zilele de post
Și pâinea cu cenușă amestecată..
Iar când veneau slăvite sărbători
Își coborau făptura în leșie
Și primeniți ca păstrăvii plecau
Pe caii purpurii în pribegie..
Iar pruncii cât cârlanii ciolănoși
Copți la sân în bunzi buimace
Beau zăr și lapte alb și zgrumțuros
Și cresc flăcăi voinici și flăcăoaice.
Caldă-i ziua, albă-i noaptea
Din Apuseni la răsărit.
Verde gândul, iarba, șoapta
Din Apuseni, din răsărit!.
Din Apuseni, din răsărit mă trag
De pe aceste dealuri transilvane
Strămoșii mei călcau pe univers
În zilele de iarnă în sumane….
Caldă-i ziua, albă-i noaptea
Din Apuseni la răsărit.
Verde gândul, iarba, șoapta
Din Apuseni, din răsărit!
Sensul versurilor
Piesa evocă originile transilvănene și legătura profundă cu tradițiile și natura. Versurile descriu viața simplă și ritualurile strămoșilor, subliniind un sentiment de apartenență și continuitate culturală.