Un pelican stă-n Cișmigiu
Pleostit și singur către toamnă
Și se părea că nici nu-i viu
Și nici un zbor nu-l mai îndeamnă..
Stă culcușit în puful lui,
Dar poate că, acum, el zboară,
Plutind spre steaua sudului,
Prin visul cald din subsuoară..
În visul lui, un stol gigant
Coboară-n Cișmigiu să-l fure,
Zburând spre polul celălalt
Sfruntând oceanele azure..
Scrutând oceanele din vis,
O clipă gâtul lui se saltă
Și ochii mari i s-au deschis
Trenând pe cenușia baltă.
Ca pelicanul solitar,
Visăm în stuful minții mele
Un zbor înalt, fără hotar,
Plutind cu stoluri mari de stele.
Spre cosmosul din care viu
Pe insula planetei noastre
M-aș fi întors într-un târziu
Peregrinând din astre-n astre.
Să dezrobesc din strâmte bolți
Acele lumi-ncătușate
Și să-ți ajut să te revolți
Eteric vânt de libertate.
Mi se părea că n-am s-apuc
Numai în vis sperata clipă
Mesaju-n cosmos să mi-l duc
Cu-nflăcărată mea aripă.
Dar, stânca dură dac-ar fi,
S-o țină-n bezna ei adâncă,
grăunța-naltelor mândrii
O să răzbească și prin stâncă!.
Rădăcinată-și face loc
Aripa mea prin roca minții
Și-ncolțind penel de foc,
Zbucnește tainele seminții..
Și iată! Ceru-i despicat!
Trag vântul-n piept, cu tot nesatiul!..
Copac de flăcări s-a-nălțat..
A mele-s lumile și spațiul!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema evadării din realitate prin visare și aspirația către libertate și transformare. Pelicanul din Cișmigiu devine un simbol al dorinței de a depăși limitele și de a atinge un potențial mai înalt, chiar și în fața obstacolelor.