Oprește-mă la tine, când o să-mi vină criza
De a pleca departe far-aparat de bord
Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza
Cu lacrimile tale adu-ma de acord.
Aprinde încălțămintea, ce drumului o cere
Cu gânduri înnodate și pumnul pe toiag
Și din tulpina albă a boiului de miere
Fă-mi piedici iscusite să mor la tine-n prag.
Ia-mi penele din aripi, când numai lângă tine
Regenerez sorbindu-ți mirozna din pafta
Șoptește-mi indulgențe hristo-elefantine
Și leagă-mă de scaun cu anemia ta.
Aprinde încălțămintea, ce drumului o cere
Cu gânduri înnodate și pumnul pe toiag
Și din tulpina albă a boiului de miere
Fă-mi piedici iscusite să mor la tine-n prag.
Ajută-mă o clipă când zorile mă strigă
Sărută-mă domestic sau crâncen ca un drog
Mai fierbe niște lapte, mai fă-mi o mămăligă,
Oprește-mă la tine, oprește-mă te rog.
Aprinde încălțămintea, ce drumului o cere
Cu gânduri înnodate și pumnul pe toiag
Și din tulpina albă a boiului de miere
Fă-mi piedici iscusite să mor la tine-n prag.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dependență profundă față de o persoană, dorința de a fi oprit din a pleca și sacrificiile pe care naratorul este dispus să le facă pentru a rămâne în apropierea persoanei iubite. Este o pledoarie disperată pentru a fi reținut și iubit, chiar și cu prețul propriei libertăți.