Ei, la ce bun să întrebi de ce, iubito,
Dacă n-ai aflat deja?
Păi, și la ce bun să întrebi de ce, iubito,
Acum tot n-ar mai conta.
Când cocoșii tăi vor cânta-n zori,
Pe geam te uită, eu sunt călător.
Tu ești de vină că mă pierd din nou în nori,
Dar nu-i nimic, asta e!
Ei, și la ce bun să aprinzi acum lumina,
Cea de care n-am aflat?
Ei, și la ce bun să aprinzi acum lumina,
Drumul meu e-ntunecat.
Dar doream cumplit să fi găsit ceva de spus,
O vorbă bună ce oricum n-ar fi-ndeajuns.
Timp de vorbe multe pentru noi n-au fost-ndeajuns,
Dar nu-i nimic, asta e!
Ei, și la ce bun să mă mai strigi pe nume,
Nu te-am mai auzit?
Ei, și la ce bun să mă mai strigi pe nume,
Nu te aud, am asurzit.
Dar mă tot frământ și mă gândesc pe calea mea,
Iubeam, o femeie, biet copil îmi spunea.
Eu inima i-am dat, dar ea sufletu-mi dorea,
Dar nu-i nimic, asta e!
Și deci, deci adio,
Unde plec, hm, păi nu prea știu,
Dar pe curând nu-i bun, iubito, nu…
Un adio e mai viu.
Nu, nu-i timp acum
De vreun „îmi fac reproș”,
Puteai tu multe, dar ce folos?
Tu mi-ai cheltuit anii mei cei mai frumos,
Dar nu-i nimic, asta e!
Dar nu-i nimic, asta e!
But don’t think twice, it’s alright.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire inevitabilă, marcată de regret și acceptare. Naratorul își ia adio de la persoana iubită, recunoaște rolul acesteia în viața sa, dar și necesitatea de a merge mai departe, chiar dacă drumul este incert.