Ai… frunza galbenă,
Ceas desfrunzit.
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit?
Ieri iubita mi-a spus târziu:
„Vezi tu codrul cel veșnic viu,
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.”
Codrul verde și-adânc era
Și-avea umbră de catifea,
Și-n tot codrul sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Ai… frunza galbenă,
Ceas desfrunzit.
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit?
Ai… frunza galbenă,
Ai… glasul tău,
Ai… frunza galbenă,
Ca visul rău…
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând.
Ieri iubita mi-a spus târziu:
„Vezi tu codrul cel veșnic viu,
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.”
Ai… frunza galbenă,
Ceas desfrunzit.
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit?
Ai… frunza galbenă,
Ai… glasul tău,
Ai… frunza galbenă,
Ca visul rău…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de melancolie și inevitabilitatea sfârșitului, folosind simbolul frunzei galbene ca metaforă pentru pierderea iubirii și apropierea toamnei. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și impactului acesteia asupra relațiilor.