-Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?
O întreba în șoaptă într-o zi.
-Din insule pierdute-n depărtare,
Cea mai frumoasă floare care-o fi (bis).
Un an întreg corabia cu pânze
În insule opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare,
Cea mai frumoasă în felul ei, era. (bis).
Dar florile prea multe, într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară
Și toți muriră, încolăciți de flori. (bis).
Pe țărm stau două fete-n așteptare:
-Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?
-Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare,
cea mai frumoasă scoică din ocean. (bis)
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare obsesivă a perfecțiunii (cea mai frumoasă floare), care duce la distrugere. Finalul sugerează uitarea dorințelor inițiale și înlocuirea lor cu altele, poate la fel de inaccesibile.
