Taci, să nu trezim copiii din noi!
O domnișoară dragă din căi de acces spre sanatorii din magnoliile mele întoarse. Singură în seri de vară printre sunete calme, caută un strain din cuvintele frumoase, dar el ascuns sub pătura din griji, caută o pază într-o mască din oglinzi. „Mă prinzi?” Ea îl caută cu lumini din ochii ei, lanterne dar aici se cere întuneric pe orice plăcere. În orașul ăsta nu mă vei găsi sunt sigur, pe străzile pustii unde odată mă plimbai singur, nu-mi vei găsi decât strigătul din pas, și te iubesc-ul meu pierdut în orele din ceas. Acum mai bine, ferește-te de mine, nu ți-am ajuns decât un prost, nu altceva, cu o privire pierdută de „te cunosc de undeva?”. Nu!
Așa că, așteaptă, să mă cunoști..
Ascultă, azi cântă, frica mea sub măști.
Așa că, taci și ia-mi și aerul din piept
Aruncă timpul, întoarce-mă-napoi încet.
Taci! Să nu trezim copiii din noi, lasă-i te rog să doarmă,
Dimineața și liniștea ta vreau să moară pe buze de toamnă.
Taci! Nu vezi că mă omori câte puțin în fiecare cuvânt?
Câte simțim în fiecare avânt? Cât te căutam și eu
Și pur și simplu nu ai vrut,
Să te găsesc.
Taci și diseară să te înmoi în tuș și să desenez cu tine tot cearșaful cu degetele tale cele zece petale, cere-mi zece piedestale pentru fiecare, pentru fier și carne pentru inima din care au, căzut atâtea flori colorate ca niște măști din foi de carte, cu care am ales să ne mințim, fără să-mi simt, fără să-mi simți, fără să simțim în fiecare te iubesc puțina moarte, căci distanța-i prea puțin acum. Și a murit tăcerea mea, și azi învie odată cu plecarea ei pe străzile mele pustii de hârtie. Și mă opresc din fuga ei și merg crezând că am sub tălpi asfalt și piei și pierd ceva când trec ușor peste gura ei ce-mi zice „te cunosc de undeva?”. Da!
Așa că, așteaptă, să mă cunoști..
Ascultă, azi cântă, frica mea sub măști.
Așa că, taci și ia-mi și aerul din piept
Aruncă timpul, întoarce-mă-napoi încet.
Taci! Să nu trezim copiii din noi, lasă-i te rog să doarmă,
Dimineața și liniștea ta vreau să moară pe buze de toamnă.
Taci! Nu vezi că mă omori câte puțin în fiecare cuvânt?
Câte simțim în fiecare avânt? Cât te căutam și eu
Și pur și simplu nu ai vrut,
Să te găsesc.
Taci și scrie-mi pe aripi cu sângele tău,
Tragi sunete din pieptul meu și mă doare așa de rău,
Mergi prin sufletul orașului, cu suflul ce-mi pui,
Pe frunte și mă încui..
Deschide-mă!
Intră,
Închide,
Și taci..
Taci! Să nu trezim copiii din noi, lasă-i te rog să doarmă,
Dimineața și liniștea ta vreau să moară pe buze de toamnă.
Taci! Nu vezi că mă omori câte puțin în fiecare cuvânt?
Câte simțim în fiecare avânt? Cât te căutam și eu
Și pur și simplu nu ai vrut,
Să te găsesc.
Taci!
Așa că, așteaptă, să mă cunoști..
Ascultă, azi cântă, frica mea sub măști.
Așa că, taci și ia-mi și aerul din piept
Aruncă timpul, întoarce-mă-napoi încet.
Aruncă timpul, așa că aruncă-l
Întoarce-mă înapoi, încet..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o durere profundă legată de o iubire pierdută și regretele față de trecut. Naratorul imploră tăcere pentru a nu trezi amintirile dureroase și pentru a nu confrunta realitatea prezentă, preferând să rămână în trecut.